Nebunii

nu demult

Incepe jocul. Jucatorii patrund in sala si sunt uimiti de multimea vida ce-i aclama si-i aplauda. Se aseaza pe scaunele incomfortabile si reci, seteaza ceasul, lasa joaca, incep jocul.

El e negrul, ea e albul, au sa se intilneasca in delirul griului. Jucatorii isi strofoaca mintile, gandesc miscarile cu precizie si prevad mutarile adeversarului.

Se joaca cu pionii, ii doboara intre ei, isi scot reginele la inaintare si caii ca sa-i apere. Turele stau si vegheaza repriza, in caz de incercare de invadare a tereului, ies ele la inaintare. Jocul e dur, albul ramane cu doi nebuni , regele, un pion, turele si un cal. Negrul, inca-si are regina, dar a pierdut un nebun.

El e nebunul negru de pe alb, ea e nebuna alba de pe negru. Nebunii merg numai pe diagonala, nu au sa se intalnească niciodata. Jucatorii se zbat, pun pauza, reiau jocul, ii trec mii de ape si emotii. Turele se bat intre ele, echilibreaza jocul si dupa minute intregi, se doboara intre ele, doboara timpul pentru restul jocului. Acum nu au mai ramas decat regii, regina alba, fiecare cu cate un cal si cei doi nebuni.

mai tarziu

Mutari ireversibile si sentinte irevocabile, jucatorii isi intra in verva, empatia e punctul lor forte. Isi danseaza nebunia pe tabla de sah a vietii. Se joaca sotron si leapsa, stiu ca nu au sa ajunga niciunde, dar stiu ca trebuie sa joace.

Fizic sau metafizic, posibil sau imposibil, regii mor si ei in duelul decisiv, cad rand pe rand fiecare muritor, si raman nemuritorii tablei de sah: nebunii ce se cauta, dar nu se gasesc. Miscarile sunt inutile. Pe tabla de sah totul devine posibil.

Se invart in cercul circumscris al nebuniei, danseaza nebunesc, pana li se duc puterile. Si raman pe loc. Nu-si mai vorbesc ca sa nu mai consume energie.

Ea: iti simt rasuflarea inca, degetul mare al mainii drepte inca mi se zbate. Mai esti aici? Nu te vad! Ma mai auzi?

El: sunt aici, nu ma vezi? Te aud, dar nu-ti recunosc vocea. Inca mai vorbesti? Nu te pot vedea, nu te pot auzi, dar te simt. Inca-mi ocupi tot ventriculul stang, inca-mi pulsezi sange în tot corpul de metal, cu ochi de smarald.

Ea: iti simt ochii. In ei inca se stramba marea. Mai sunt marea ta? Mai esti marea mea?

El: sah mat!

Ea: sah mat!

Ei: sah mat noi!

Tacere …

Timpul e de neoprit in clepsidra vietii, insa pe tabla de sah, Albul- timpul, se joaca cu Negrul- noaptea, ei incep sa se alieze, se preschimba in timp de noapte si stagneaza in cele patru colturi cardinale: Oprirea timpului la N, Dorul la S, Dorinta la V si Asteptarea la E.

Incep sa fie inconjurati de aura impaienjenita a timpului de otel si de micile vietati ce mai cred intr-un miracol, si astfel se apropie cu asteptarea, negrul se decoloreaza, albul se ingalbeneste, si se intalnesc in delirul griului metalizat, anost sau ursuz.

Devin nebunii sahisti, devin ai timpului mat, impermeabil catre ceilaltii. Acum sunt Nebunii si … restul. Le cresc radacini din calcaiele de fier, se au, dar nu se vad, se iubesc, dar nu stiu asta.

Jucatorii iau tabla de sah, o sterg de praful flacarilor mocnite ale sperantei si o pun intr-o lada frigorifica, sau mai bine, o pun intr-un cufar in adancul marii involburate. Ei spera ca timpul le va cloci o perla din scoicile lor puse la intuneric.

De pe digul sperantei, dau drumul tablei de sah in Marea Asteptare de Nimic. Se ineaca in intuneric, necuvinte si simtiri, se intalnesc in fiecare soapta. Ruginesc in neinfricatul marii, dar imbratisati.

Unde esti?

Jocul a inceput, se continua in absenta jucatorilor, acum se joaca doar nebunii …Nebunii

To be continued …